Acasa » Diverse » Gabi Tamaș, gest controversat: „Am furat de la Disneyland. Am rupt alarma”

Gabi Tamaș, gest controversat: „Am furat de la Disneyland. Am rupt alarma”

25 nov. 2025, 23:42, Diverse
Gabi Tamaș, gest controversat: „Am furat de la Disneyland. Am rupt alarma”
FOTO: Profimedia 25 nov 2025

Gabi Tamaș a dezvăluit cum a încercat să fure o jucărie de la Disneyland.

Fostul fundaș a rememorat un moment stânjenitor de pe vremea când era junior la Brașov. Aflat cu echipa într-o competiție în Franța, a mers și la Disneyland, un loc în care orice copil visează să ajungă. I-a plăcut o jucărie și a încercat să o obțină fără să dea bani, dar planul său nu a mers așa cum și-a propus și a renunțat la jucărie.

Gabi Tamaș, dezvăluire șocantă de la Disneyland: „Am furat”

Invitat la emisiunea lui Selly alături de alți foști concurenți din Asia Express, Gabi Tamaș „a dat din casă” și a povestit ce pățanie a făcut pe vremea când era doar un puști. Nu a avut o experiență prea fericită la Disneyland, acolo unde a încercat să fure o jucărie, dar s-a speriat și a renunțat la ea imediat ce a ieșit din magazin.

„Am furat un maimuțoi de la Disneyland. Da, de pluș. Mai urâțel. Vara am fost. La Paris, eram cu o echipă de fotbal, cu FC Brașov. Clasa a opta. Am fost la un turneu, am făcut o oprire cu echipa și am furat un maimuțoi. Eu cu un coleg nu mai aveam bani.

Unul ținea de șase și altul îl lua. Am ieșit cu el din magazin, n-a sunat alarma, după care am vrut să dăm alarma jos. Am rupt-o, dar era plină de cerneală și ne-am pătat amândoi. Am vrut să ieșim cu maimuțoiul.

La ieșire trebuia să-ți pună ștampilă în caz că vrei să intri înapoi. Când i-am văzut că pun ștampile, am zis că îi verifică la mâini. Ne-am speriat, am aruncat maimuțoiul și ne-am spălat de cerneală în baltă, după care am ieșit să ne pună ștampila, să putem intra iar”, a declarat Gabi Tamaș în emisiunea lui Selly.

A câștigat Asia Express alături de Dan Alexa

Doi foști fotbaliști au triumfat în ultimul sezon din Asia Express. Dan Alexa și Gabi Tamaș au făcut echipă și au trecut cu bine prin toate probele, la capătul cărora au pus mâna pe marele trofeu. A fost o competiție acerbă în care nimeni nu îi vedea favoriți, dar pe parcurs au dat dovadă că sunt adevărați sportivi și pot face performanță la orice vârstă.

„Cred că cel mai mare câștig pentru noi este faptul că voi, cei de acasă, i-ați cunoscut pe Gabi și pe Dan, nu pe Tamaș și pe Alexa. Ci pe doi băieți – unul din Brașov, unul din Caransebeș – care au plecat în povestea asta cu gândul să se simtă bine, să descopere locuri noi și să se bucure de tot ce trăiesc.”, a scris Tamaș pe Instagram.